„Dă cu mai mult săpun, nu cu parfum!" Odinioară un lux, azi o necesitate – Istoria săpunului

PUŢINE produse sunt la fel de răspândite ca săpunul. El face parte din viaţa noastră din copilărie până la vârsta senectuţii. Din obiect de lux, cum era socotit odinioară, săpunul a devenit obiect de strictă necesitate.

Unul dintre motivele pentru care este atât de greu să stabilim când a apărut este faptul că săpunul poate fi fabricat din câteva ingrediente simple: este nevoie doar de un alcaliu amestecat cu grăsime animală sau ulei vegetal.

Un basm roman vechi spune că femeile care locuiau lângă Muntele Sapo au descoperit săpunul atunci când ploaia a căzut peste o combinație de cenușă de lemn și grăsime animală (provenită de pe munte, unde se făceau sacrificii animale), pe solul din apropierea Râului Tibru, unde ele spălau rufele.

Sfârşitul secolului al XIX-lea a fost marcat de reforme majore, perioadă în care s-au depus eforturi pentru educarea omului în privinţa menţinerii sănătăţii şi a igienei. Totuşi, săpunul folosit la acea vreme continua să fie un produs respingător, închis la culoare şi presărat cu bucăţele de substanţe alcaline nedizolvate care iritau pielea. Încă se făcea manual, fiind pur şi simplu fiert în cazane. Publicul îl cumpăra ca pe un produs de provenienţă necunoscută, ce trebuia feliat de băcan şi vândut la gramaj.

Deşi făceau multă spumă, unele săpunuri erau foarte grase lăsând degetele unsuroase, iar în timp grăsimea din ele se râncezea. Producătorii, din ce în ce mai atenţi la cererea publicului, au început să folosească aditivi precum uleiul de citronelă ca să acopere mirosul dezgustător cu un parfum plăcut ce aducea a lămâie.

Folosindu-se de dorinţa firească a omului de a fi curat, producătorii se străduiau să-şi convingă clienţii că săpunul este indispensabil igienei. Nu după mult timp, cei ce se ocupau cu publicitatea făceau reclamă unor produse asociind rezultatele obţinute cu mierea, razele soarelui şi zăpada. Alţii prelucrau renumite opere de artă în încercarea de a da reclamelor concepute de ei — şi implicit săpunului — o notă de rafinament.

Pe la începutul secolului al XX-lea, săpunul pătrunsese deja pe piaţa mondială. De asemenea, el a pus bazele industriei publicităţii. În 1894, reclame la săpun apăreau chiar şi pe dosul timbrelor poştale din Noua Zeelandă.

Dezinfectantul pentru mâini ar putea fi o alternativă bună la apă și săpun pentru cei care lucrează în domeniul sănătății. Însă această recomandare nu este neapărat un sfat bun pentru publicul general.

Unul dintre motivele pentru care doctorii și asistentele sunt încurajați să folosească dezinfectant îl constituie faptul că aceștia au nevoie de o metodă rapidă și ușoară de a se curăța cât mai des. Cei mai mulți dintre noi, însă, nu au această grijă.

Pe de altă parte, angajații din domeniul sănătății curăță de obicei doar microbii de pe mâini, nu și mâncarea, grăsimea, solul sau materiile fecale pe care trebuie să le îndepărteze majoritatea oamenilor.